Descrierea cartii:
Nopti linistite. Cum sa-i formam copilului rutine pentru un somn linistit - Pat Spungin
Cand va straduiti sa-i convingeti pe copii sa adoarma, se poate intampla sa simtiti ca aceasta e o sarcina imposibila - mai ales daca ei refuza sa se culce.
Dar noi toti avem nevoie de somn suficient pentru a face fata stresului si eforturilor cotidiene, iar noptile cu multe perturbari pot avea un efect negativ pe termen lung asupra fiecarui membru al familiei.
Dr. Pat Spungin consideră că un somn de calitate este esenţial atât pentru dezvoltarea copiilor, cât şi pentru a-i ajuta să socializeze. În acest ghid plin de informaţii utile şi pragmatice, ea prezintă cele mai recente cercetări în domeniu, pentru a demonstra de ce somnul este atât de important.
De asemenea, autoarea dă soluţii prin intermediul cărora toţi părinţii şi copiii să se poată bucura de nopti linistite.
Din acest ghid, veţi afla:
- care sunt factorii ce contribuie la un somn odihnitor;
- la ce să vă aşteptaţi de la fiecare vârstă a copilăriei;
- când e timpul să formaţi bune obiceiuri de somn pentru propriul copil;
- cum să recunoaşteţi capcanele ce trebuie evitate;
- în ce fel să reacţionaţi când copilul se trezeşte în miez noapte;
- ce soluţii există pentru problemele apărute în timpul nopţii (de la coşmaruri până la somnambulism);
- cum să adaptaţi rutinele de somn ale întregii familii, pentru a-i determina pe copii să nu se trezească prea devreme.
DR. PAT SPUNGIN este psiholog specializat în problemele copiilor şi în viaţa de cuplu, domeniu pentru care a manifestat un interes de-o viaţă.
S-a născut în nordul Angliei şi a absolvit London School of Economics, în cadrul căreia a obţinut o diplomă universitară şi a încheiat un masterat. A finalizat apoi un doctorat la Institute of Education, University of London.
Dr. Spungin a lucrat în cadrul Middlesex University, ca lector specializat în disciplina Psihologia şi Dezvoltarea Copilului.
Ulterior, a început să predea cursuri de instruire a managerilor, pe teme precum: abilităţi personale şi interpersonale, negociere, ascultarea atentă a interlocutorilor şi feedback constructiv. Aceste deprinderi s-au dovedit utile atunci când s-a specializat în psihologia familiei, mai ales în problemele parentale. În 2001, a fondat site-ul Raisingkids.co.uk (pentru părinţi).
A scris patru carti despre viata de familie si este frecvent invitata la radio si televiziune. In calitate de expert in acest domeniu, a lucrat cu cateva companii - sustinand prezentari, pregatind rapoarte, realizand casete video si participand la emisiuni de radio.