Descrierea cartii:
Managementul ordinii si sigurantei publice in transporturile feroviare, navale si aeriene - Sorin Gifei
Analiza acestei problematici este de strictă actualitate deoarece actuala criză economică mondială produce consecinţe majore la nivel naţional şi internaţional, inclusiv in domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene.
Prin bogata şi diversificata bibliografie utilizată, prin complexitatea problematicii abordate, prin conţinut, originalitate, stilul clar, concis şi coerent, autorul a scos in evidenţă o serie de aspecte de strictă actualitate in domeniul amintit, in contextul in care existenţa oricărei infrastructuri mondiale trebuie să răspundă celor mai critice situaţii de risc apărute.
- Prof. univ. dr. Florian Coman
Lucrarea constituie o monografie valoroasă care completează peisajul doctrinar romanesc intr-un domeniu de mare importanţă socială şi de mare impact juridic acela al asigurării ordinii şi siguranţei publice in transporturile feroviare, navale şi aeriene. Totodată, această lucrare a fost realizată pe baza unui discurs coerent şi echilibrat, a unui stil elaborat, care are la bază o documentare riguroasă, subliniată şi de bogata bibliografie utilizată.
- Prof. univ. dr. Alexandru Boroi
Demersul ştiinţific al autorului este de actualitate, interesant şi viabil, bine ancorat in realităţile cotidiene. Putem spune, intr-o expresie figurată, că in esenţă o civilizaţie inseamnă un drum şi că transportul constituie deopotrivă modelul şi reflectarea unei societăţi. Pentru realizarea lucrării, autorul a studiat un număr impresionant de lucrări autohtone şi străine, surse istorice şi istoriografice, la care a adăugat şi propria experienţă.
- Prof. univ. dr. Gheorghe Toma
Problemele de management al ordinii şi siguranţei publice in domeniul analizat sunt de mare actualitate şi prezintă
o importanţă deosebită pentru normala desfăşurare a activităţilor specifice.
Există păreri controversate in literatura de specialitate cu privire la existenţa unor organe de ordine şi siguranţă publică specifice in aceste domenii.
Interesant este faptul că autorul, curajos şi foarte bine documentat, exprimă ca o opinie personală necesitatea existenţei unor asemenea organisme specializate, care şi-au dovedit utilitatea de-a lungul celor aproape două secole de existenţă.
- Prof. univ. dr. gen. lt. (r) Ion Suceava