Orice demers doctrinar, care implică şi cercetarea contractelor, trebuie să aibă în vedere, deopotrivă, unitatea şi diversitatea lor. Unitatea contractelor este dată tocmai de trăsăturile lor comune, adică de faptul că toate contractele reprezintă acorduri de voinţă ale părţilor contractante, iar pentru a fi valabile trebuie să întrunească cele patru elemente esenţiale stipulate de art. 942 C. civ. şi să nu depăşească limitele libertăţii de a contracta, adică să fie conforme cu legea, cu ordinea publică şi bunele moravuri.